Am încercat V.I.Poo, pentru toalete fără tabu

     Probabil ați auzit de site-ul BUZZStore unde te poți înscrie în diverse campanii să testezi produse noi în schimbul unor opinii sincere. Ei bine, nu demult l-am descoperit și eu și m-am și înscris în câteva campanii.
     Într-adevăr aceasta este o campanie pentru persoane mai curajoase, deoarece nu toată lumea vrea să posteze despre produse de împrospătare a băii. Însă chiar acesta este un scop al campaniei: mersul la toaletă nu trebuie tratat ca un tabu, toată lumea o face, însă nimeni nu vorbește despre asta (ca americanii cu salariile lor). 
     Mi-am făcut un cont pe BUZZStore și am aplicat pentru campania V.I.Poo. După un timp am fost anunțată că sunt printre participanții la campanie și coletul va trebui să ajungă în scurt timp. Coletul a fost trimis prin curier. Am fost surprinsă de ambalajul îngrijit și atenția la micile detalii. Bineînțeles, am și încercat produsele. Am primit 3 sprayuri: unul cu lămâie, unul cu lavandă și unul fresh. Preferatele mele sunt cele fresh și cu lămâie.

  

     Ambalajul este foarte drăguț și compact. Poți să îl pui în geantă și să îl folosești când ai nevoie.



     Un spray are 55 ml și poate fi folosit chiar și pentru 100 de aplicații. Produsul trebuie pulverizat (3-4 pufuri) în vasul de toaletă înainte de a fi folosit, deoarece creează o barieră care nu lasă mirosurile neplăcute să scape. Produsul trebuie păstrat la temperatura camerei cu capacul pus.





     Cum mi s-a părut produsul?

     Chiar am fost surprinsă când am văzut cât de bine își face treaba produsul. Mirosurile neplăcute chiar nu au părăsit vasul de toaletă. Îl recomand cu toată încrederea. De obicei cei de la AirWick au produse foarte bune și de calitate înaltă.



     Singurul lucru care nu mi-a plăcut este spray-ul cu aromă de lavandă. Acesta îșî face treaba la fel de bine ca celelalte produse, însă aroma nu este pentru gustul meu. În schimb ador celelalte două parfumuri. 
     

0 Comments