Experiența de influencer #LikeYourself din această toamnă

     După cum probabil știți deja din unboxing, am trecut în a doua etapă a campaniei #LikeYourself. Aceasta a venit cu noi aventuri, noi provocări, noi produse de încercat și noi postări de creat.
     Fiind a doua etapă știam că trebuie să mă pregătesc mai bine pentru provocarea din noul box. Am studiat bine fiecare produs, l-am testat și am început să mă gândesc cum aș putea să îl includ în câteva poze. Bineînțeles, ca și data trecută Nivea ne-a încurajat doar să ne simțim bine și să scriem din suflet. Produsele fiind de calitate foarte bună și Nivea fiind un brand de suflet, iubit încă din copilărie am ales să includ în poze cât mai multe produse sau mici atenții primite în cutie. Dacă am simțit că plasarea în prim plan al produsului nu se potrivește prea bine cu mesajul transmis am ales ori să nu pun o poză cu produs ori să îl pun pe acesta doar pe al doilea sau al treilea loc prin pozele dintr-o postare.
     Deci, poate vă întrebați care a fost provocarea din Autumn Box. Ei bine, cum nu se putea mai potrivit, acesta a fost Back to School/ Back to Work Vibes.


     Fiind în anul 3 la facultate, mi-a fost puțin greu să mă ocup cu postările, deoarece am avut multe eseuri și proiecte de predat. Astfel destul de multe poze au fost făcute pe lângă blog, prin cartier sau în centrul orașului. Din nou, m-am gândit foarte mult la lucrul potrivit de scris, deoarece nu am vrut ca mesajele mele să fie generice. Am încercat să încurajez urmăritorii mei să se placă fizic, dar să își placă și personalitatea, gândurile, să își urmeze visele și să vadă frumusețea lucrurilor mărunte. De asemenea un principal mesaj a fost că nu trebuie să fi cel mai bun, trebuie doar să fi mai bun decât ai fost înainte. Să fi un student bun nu înseamnă să ai doar 10, înseamnă să iei 8 în loc se șapte de exemplu. Am încurajat oamenii să se înconjoare cu persoane care le apreciază și care sunt alături în orice situație. De asemenea, mai ales în timpul facultății mi se pare esențial să fi organizat, de aceea încurajez oamenii să aibă o agendă și să aibă orice informații importante într-un loc. Vreau ca toate persoanele să aibă încredere în propriile forțe, să fie puternice și sigure pe ele!
     Aici găsiți un mic colaj al postărilor:


     Cum am venit cu ideea pozelor? 

     În general m-am inspirat foarte mult de pe pinterest. Nu am copiat vre-o poză, dar m-a inspirat mult din punct de vedere al vibeului. M-am inspirat mult din produse, din culori și denumiri. De exemplu untul de buze se potrivește foarte bine din punct de vedere cromatic în poza de stânga, jos. În poza din dreapta, sus apare un produs Urban Detox al cărui nume m-a inspirat mult să îl includ în acea poză. Bineînțeles cu multe poze m-a ajutat mult Radu Norbert :D. 
     Un mic sfat de la Nivea a fost să facem 3 postări ca șansele de a ajunge în următoarea etapă să crească. Eu am avut în total 9 postări, toate pe instagram. Le voi posta pe acestea puțin mai jos. Am trimis toate postările prin completarea formularului cu câteva zile înaintea sfârșitului acestei etape. 



     După vreo două săptămâni de așteptare, am primit și mult așteptatul e-mail cu rezultate. Am avut emoții extrem de mari. La începutul săptămânii câteva fete au primit deja mail, astfel am fost deja sigură că nu am trecut mai departe. După câteva zile de așteptare în suspans am primit și eu mailul și spre surprinderea mea a fost unul pozitiv. Când am citit ”Felicitări, ne vedem în etapa 3!” am simțit cum mă cuprind emoțiile. Nu eram sigură că voi trece mai departe, deoarece cum am avut atât de multe de făcut la facultate în acea perioadă că nu m-am putut ocupa de postări chiar așa cum aș fi vrut eu. Am încercat să dau ce-i mai bun însă știam că aș fi putut și mai bine. În prezent aștept coletul de la Nivea cu noile produse de încercat și desigur următoarea provocare. Sper că în această etapă voi reuși să fac postările dorite. Mă inspiră mult și celelalte fete din familia #LikeYourself. Când văd postările lor minunate, mă inspiră și pe mine să dau tot ce am mai bun. Mereu încerc să vin cu postări mai bune și mai bune și cu mesaje care chiar vor inspira oamenii, mai ales tinerii, copiii și adolescenții să se placă pe sine, să își da lor primul like, astfel să se dezvolte sănătos și să aibă o imagine despre sine sănătoasă! A fi frumos nu înseamnă să atingi un ideal, mai ales cel mediatizat peste tot, ci să fi frumoasă în interior, să fi specială, puternică și încrezătoare în propriile forțe.

     Aici găsiți toate postările mele de pe instagram: No1, No2, No3, No4, No5, No6, No7, No8, No9.

     Cum va sosi noul colet voi reveni cu noi update-uri. Voi face un unboxing pe instagram, un review al produselor aici, pe blog și voi reveni cu ultima postare (cel puțin deocamdată) din seria celor #LikeYourself despre experiența din iarna aceasta ca influencer. Între timp voi posta pe instagram noi poze legate de noua provocare. Sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate minunată și această aventură a fost una cu adevărat de neuitat! Câștigătoarea următoarei etape va pleca la New York pentru a răspindi mesajul campaniei. Ajungând deja în a 3-a campanie eu consider că am primit deja tot ce aveam nevoie și chiar mai mult. Abia aștept să revin cu noile povești!
     Ce părere ai, care va fi noua provocare?

0 Comments