Machinist Lip Lacquer

     Pe 12 octombrie s-a lansat noua colecție de la NYX: Machinist. M-am îndrăgostit pe loc de tema steampunk și știam că îmi voi cumpăra ceva din aceasată colecție. 
     Într-adevăr a trecut puțină vreme de la cumpărarea produsului, dar nu am avut încă ocazia să scriu despre el pe blog. Am postat un mini review în ziua lansării pe pagina de instagram (dacă încă nu mă urmărești o poți face aici), dar acum am decis că este momentul să apară un review și pe blog. 
     Am achiziționat rujul lichid Machinist Lip Lacquer nuanța Grind. Din cele 3 nuanțe acesta este cea mai potrivită stilului meu, deoarece de obicei port nuanțe închise la culoare. Acum ceva vreme m-am îndrăgostit de această formulă, însă nu am găsit o nuanță perfectă. Am fost extrem de încântată când am văzut culoarea acestui ruj lichid. De obicei aleg formule mate însă m-am gândit că această variantă va fi perfectă pentru o schimbare de stil. Îmi măresc colecție destul de repede și am observat că tind să aleg aceleași nuanțe în formule mate. Având în vedere că îmi este destul de greu să mă despart de nuanța favorită am zis că voi începe cu schimbarea formulei. 


     După cum am menționat daci, formula este una lucioasă; aș putea să o compar cu un lucui de buze foarte pigmentat. Este astfel destul de lipicios și se transferă ușor. Culoarea este exact aceeași pe buze ca în ambalaj. Nu usucă buzele și are o formulă care dă volum. Produsul are un miros plăcut, puțin mentolat. Având în vedere că produsul se transferă destul de ușor, trebuie să ai grijă să nu îți stea pe dinți poate chiar o zi întreagă, deci verifică atent înainte să pleci de acasă! Produsul se aplică ușor și are un aplicator ușor de folosit, în formă de clepsidră. Poți folosi vârful pentru a aplicare mai precisă sau întregul aplicator pentru a acoperi o suprafață mai mare. Chiar și așa, pentru o aplicare perfectă aș sugera să folosiți o pensulă pentru buze (însă produsul se poate folosi foarte bine și fără pensulă).


     Cum ziceam, formula este destul de cremoasă, însă nu se scurge în micile crăpături ale buzelor. Dacă nu îți place această formulă foarte cremoasă, poți adăuga puțină pudră incoloră pentru fixare. 
     Deci cum arată produsul? În poza de mai jos am aplicat un creion contur pentru buze NYX în nuanța Prune (nu este un pas necesar, sincer abia am achiziționat produsul și am vrut să îl încerc), iar peste el rujul lichid. Am corectat puțin conturul cu o pensulă pentru buze, însă dacă ai o mână stabilă poți sări peste acest pas (de obicei nu corectez nici eu conturul, dar azi am avut o zi mai proastă în aplicarea machiajului). 


     Pe față mai am un corector Avon Luxe, nuanța Fair, pudră compactă de la Avon, nuanța Medium, creion pentru sprâncene Avon nuanța Dark Brown, fard pentru sprâncene Avon nuanța Light Brown, mascara transparentă (pe sprâncene) de la Avon și eyeliner negru Avon Color Trend. Machiajul ochilor a fost realizat cu nuanțele Milky Way, Meteor, Comet, Astral, Light, Moon, Dust, Shooting, Zodiac și Sign din paleta Star Lit de la Make Up For Ever. De asemenea port gene false Feelsun, numărul 28- o variantă simplă și naturală perfectă pentru un machiaj de zi. Genele false au fost aplicate cu  adezivul Dou, transparent. Mascara este tot de la Avon: mark. Big & Style, nuanța brown black. 

0 Comments