Ce produse mi-am comandat din Avon C17 și C01?

     Cu apropierea sărbătorilor și începerea sesiunii nu am avut prea mult timp pentru a scrie articole astfel review-ul produselor comandate din Avon ajunge cu puțină îmtârziere. De asemenea, cu începerea noului an am scris o serie de articole despre cum poți fi organizată și cum să-ți faci propriul bullet journal (aici, aici și aici) care au apărut în locul review-urilor.
     Având în vedere că am comandat puține produse din C01 2019, am decis să combin două review-uri. Deci, ce produse mi-am comandat?

     Produse din C17, 2018


     Să începem cu accesoriile:

     Burețel petru maniciură
Micile burețele sunt foarte bune pentru a crea un efect ombre pentru manichiură. Setul vine cu 5 bureți detașabili. Având în vedere că oja se usucă foarte ușor va trebui să schimbi buretele după fiecare ocazie, deci le poți folosi de 5 ori. Dacă vrei o manichiură mai texturată, poți rupe puțin buretele. Poți încerca să tai partea de burete cu oja uscată, însă efectul nu va mai fi așa perfect. Eu l-am luat cu 5 lei din C17, dar în ultima vreme nu l-am văzut în catalog.

     Pensulă Kabuki Luxe
O perie mică și compactă, dar foarte plină, pufoasă și mare. Este o perie universală pentru orice fel de pudră sau perle. Aceasta este în ediție specială, cu model auriu, elegant. Perii sunt din nailon, dar își face efectul foarte bine. În C17 l-am găsit cu 15 lei. În C01 pensula era 20 lei (nu în ediție specială), în C02 cu 23 lei (nu în ediție specială), în C03 este 25 lei (simplu) și 30 lei în ediție specială. 

     Particule strălucitoare pentru unghii
Încă un produs pentru manichiură. Mi-am luat varianta argintie care se potrivește foarte bine cu orice look și orice culoare. Dă un plus de stălucire oricărei manichiuri. Se aplică ușor peste un strat de lac și este important să îl și acoperi cu unul. Din păcate nu l-am găsit în alte cataloage. 

     Lanternă pentru citit
L-am cumpărat drept cadou mamei mele, căreia îi place extrem de mult să citească. L-am încercat și eu și este un produs chiar genial. Lanterna este din ABS (rezistent la impact) și TPR (atingere de cauciuc și rezistent). Se poate îndoi după plăcere, astfel poți să îl potrivești pe carte după plac. Lampa are butom de porire/oprire. Vine cu baterii incluse. Eu l-am cumpărat cu 20 lei. Mai găsiți această lampă în varianta albă cu fundiță roz la 20 de lei în C01, C02, C03.

     Carnețel cu motive de Crăciun
Am realizat destul de târziu că nu am înclus carnețelul în poză, dar este vorba de unul cu magneți care se poate lipi pe frigider. Paginile se pot rupe foarte ușor. 

     Dacă tot aven atât de multe produse de nail-art, continuăm cu un lac de unghii:

     Lac de unghii True Colour Pro Nail+
Îmi plac foarte multe lacurile de unghii de la Avon și am deja o colecție frumușică. Mi-am cumpărat nuanța Frosted Peach, o culoare arămie foarte drăguță, strălucitoare și destul de naturală. Se potrivește cu foarte multe ținute. Combinat cu o bază și un top coat bun, ține foarte bine cel puțin o săptămână. Eu de obicei mă plictisesc de culoare și nu le țin mai multe de o săptămână. În C01 era 13 lei, în C02 11 lei, în C03 10 lei.

     Continuăm cu produse din categoria makeup. Încă nu am încercat mascara pentru volum Big&Phenomenal în culoarea Brown Black (e pe stoc) dar cum ajung să o desfac revin cu o părere.

     Mascara SuperShock în ediție specială
Am cumpărat nuanța Black care a venit la set cu un ruj pe care mi l-am dorit foarte mult. Este o mascara bună. cu o formulă foarte plăcută. Peria este excelentă. Dă volum și alungește genele, fără ca acestea să se lipească unele de altele. O mare dezamăgire este că după nici o lună formula devine urât mirositoare și nu știu de ce. Am pățit asta și cu alte tuburi din această gamă. Termenul de valabilitate este de 3 luni și am mereu mare grijă de mascara deci nu știu de la ce vine acel miros neplăcut. Cu alte mascara, chiar și de la Avon nu am pățit asta. Dacă știți de la ce vine mirosul, vă rog să-mi lăsați un comentariu. Setul (mascara și ruj) a fost la un preț excelent de 23 lei, deci eram sigură că se merită. În C01 mascara (nu în ediție specială) este la 16 lei, în C02 20 lei, în C03 tot 20 de lei. În ciuda micii probleme este una din cele mai bune mascara. Recomand să păstrați aplicatorul pentru a vă separa genele cu el în caz că altă mascara le lipește. 

     Ruj True Color în ediție specială
Mi-am cumpărat nuanța Berry Gold, un roșu închis/ vișiniu cu patricule strălucitoare. Este un ruj cremos, foarte elegant. Nu ține prea mult, bineînțeles se duce mult mai ușor decât un ruj mat. L-am cumpărat la set cu mascara. În C01 se găsea separat la 16 lei, în alte cataloage însă nu am găsit nuanța.

     Marker tatuaj semipermanent mark. pentru buze
Un produs nou și interesant. Mi-am comandat două nuanțe: Make Me Up (un vișiniu închis) și Forever Mine (un mov mai închis). Este de fapt o cariocă pentru buze cu două capete. Capătul mai subțire este potrivit pentru a sculpta buzele. Cu vârful pentru precizie este ușor să definești buzele. Celălalt capăt este puțin mai plat și se folosește pentru a umple buzele cu culoarea aleasă. Formmula este ușoară, iar culoare este foarte intensivă. Personal nu o port prea mult, fiindcă mi se pare puțin prea puternică. Colorează pielea fără a lăsa produs vizibil pe buze. Se poate șterge, dar nu complet, acesta se duce cu timpul. Chiar de aceea este bine dacă ai grijă la conturarea buzelor. Produsul nu se duce dacă mănânci sau bei. Devine puțin nesaturat, dar încă bine vizibil. În C01-C03 se găsește tot la 35 lei. 

     Corector True Color Flawless
Un baton corector foarte bun. Mi-am luat nuanța Fair care se potrivește foarte bine tenului meu pe timp de iarnă, dar vara va fi cu siguranță prea deschis, cu un aspect aproape alb. Ascunde foarte bine imperfecțiunile și cearcănele de sub ochi. Ține foarte bine și oferă un aspect odihnit. L-am cumpărat din C17 cu 11 lei. În C02 și C03 este la 13 lei.

     Creion contur pentru ochi Avon True
Un creion contur foarte bun. Mi-am luat nuanța Boldest Black. V-am mai povestit că de multe ori am probleme cu creioanele de ochi de la Avon, mai ales cu culorile închise, fiindcă sunt prea tari. Creionul m-a surprins, deoarece este unu moale, ușor de aplicat, uniform și de lungă durată. Este un reion retractabil. Poți rupe vârful cu ușurință dacă vrei să fie ascuțit, sau decizi astfel din motive sanitare. Mă derutează puțin faptul că peste tot scrie că este un creion strălucitor. În afară de ambalaj nu strălucește nimic la el. Este puternic și intensiv, dar nu strălucitor. În C01, C02 și C03 este 11 lei.

     După atâta machiaj să trecem și la produse de îngrijire a tenului. 

     Apa micelară Avon True Nutra Effects
Cu siguranță unul din produsele mele preferate. Curăță pielea foarte bine și delicat. Atrage impuritățile cu ușurință. Îndepărtează foarte ușor chiar și machiajul rezistent la apă. Este potrivit și pentru pielea sensibilă. Nu conține parabeni și coloranți. Nu irită ochii. Vine într-un ambalaj mare, de 400 ml, astfel varianta XXL mă ține destul de multă vreme. Capacul este foarte ușor de desfăcut și foarte eficient (nu îmi plac dopurile pe care trebuie să le răsucești ca să le dai jos). În C01 era 15 lei, ăn C02 este doar varianta de 200 ml cu 13 lei, la fel și în C03.

     Crema de față Avon Care cu miere și iaurt
O cremă foarte bună și hidratantă. Mai am un balsam de buze tot cu miere care este pur și simplu genial (găsești review-ul aici). Are un miros care dă puțin spre dulce, dar nu este prea puternic. Lasă ielea moale și catifelată. În C01 era cu 9 lei și tot cu 9 lei îl găsiți și în C03.

     Din categoria îngrijirea pielii continuăm cu câteva produse din gama Senses:

     Gel de duș și săpun lichid
Le voi pune sub aceeași umbrelă, fiindcă este aproape același produs din punctul meu de vedere, doar în alt ambalaj. Mirosul este foarte plăcut și te duce cu gândul la vară. Cum a trecut Crăciunul am și schimbat săpunul din baie cu acesta. Are note marine și pară. Miroase bine și este un produs bun. În C01 gelul de duș era la 9 lei. În C02 am găsit doar săpunul în varianta de 720 ml cu 18 lei. În C03 gelul de duș și săpunul lichid sunt la 11 lei sau 18 lei la set. Săpunul XXL este la 18 lei. 

     Am ajuns și la ultimul produs din cele comandate din C17:

     Apa de toaletă Sparkling Attitude
Când am testat parfumul, mi-a polăcut foarte mult, dar am rămas puțin dezamăgită când l-am desfăcut, Parcă nu era la fel. Nu știu exact de ce, dar parcă nu îmi place la fel de mult. Are note de lichior de cireșe, lăcrămioare, vanilie dulce și caramel. Mi se pare că seamănă puțin cu un săpun, dar nu din cauza notelor de lăcrămioară. Poate vanilia este puțin prea dulce pentru mine. Ambalajul este unul drăguț. Parfumul nu ține extrem de mult, dar este destul de ok. În C01 este 30 lei, la fel și în C02.

     Produse din C01, 2019



     Ulei hrănitor pentru buze Avon True
Un ulei foarte bun. Hidratează extrem de bine buzele. Nu are o consistență prea lichidă. Nu aș zive că este chiar o formulă grasă, dar se simte că este foarte hidratantă. Nu este lipicios. Se aseamănă ca textură cu un luciu de buze, lăsând un luciu plăcut și chiar foarte puțină culoare. Conține ulei de jojoba, avocado, cocos și vitamina E. Are un gust puțin dulceag, ce poate fi puțin neplăcut dacă uneiul nu a intrat complet în buze și bei sau mănânci ceva între timp. M-a surprins chiar foarte mult produsul și îl folosesc cu mare drag. Mi se pare că dă iluzia de buze mai pline. Îl recomand cu siguranță! În C02 și C03 este la prețul de 17 lei. Eu mi-am comandat nuanța Blossom care dă un aspect natural, dar elegant.

     Ruj True Color Perfectly Matte
Având în vedere că am atâtea rujuri închise la culoare am decis să comand și un ruj mai deschis, mai ales că încet-încet ar trebui să vină și primăvara. Mi-am luat culoarea Powder Blush. Am mai făcut review la aceste rujuri, deci nu o să intru prea mult în detalii. Se aplică ușor, nu usucă buzele prea mult (este totuși un ruj mat, deci nici nu le va hidrata). Culoarea ține destul de decent. Cu timpul se duce, dar comparativ cu alte rujuri cremoase ține mult mai mult. În C02 este la 18 lei, în C03 la 20 lei. 

Swatch ruj Powder Blush


     Accesoriu pentru sprâncene
Un accesoriu foarte bun și practic. Este mic și compact, deci poate fi pus chiar și geantă sau în trusa din ghiozdan (articol despre asta aici). La un capăt are o pensulă pentru gene și sprâncene (spoolie) cu care îți poți aranja firele rebele din sprâncene sau poți estompa puțin culoarea pudrei sau creionului pentru definirea sprâncenelor. Acest capăt vine cu un capac. La celălalt vârf are o perie metalică care este bună pentru a aranja sprâncenele sau pentru a dezlipi geneleunite de mascara. Acest capăt este pliabil. Are 10 cm și partea cu spoolie are fire din nailon. Din păcate nu am găsit produsul în următoarele cataloage. 

     Gel exfoliant Avon True Invigorating Cleansing
Un gel de curățare surprinzător de bun. Este potrivit pentru uzul zilnic, fiind foarte delicat. Are particule chiar foarte mici care abia se simt, dar își fact efectul foarte bine. Îți improspătează fața și lasă pielea foarte moale și curată. Înainte să îl folosesc aveam pe față un coș și după spălare acesta a dispărut. Nu are miros puternic ca formulele cu mult acid salicilic. Are o formulă cu tehnologie micelară, care absoarbe impuritățile și curăță porii în profunzime. Îndepărtează cu ușurință stratul de piele moartă și reduce sebumul. După folosire pielea e puțin uscată, dar își revine cu timpul. De asemenea pielea este astfel pregătită să absoarbă orice ser sau creamă cu efecte benefice. Formula nu conține alcool și este recomandat pentru orice tip de piele. În C02 și C03 este 13 lei. Eu îl recomand!

     Lac de unghii mark. Gel Shine
Mi-am luat încă un produs în nuanțe florale. Culoarea In Bloom este un roz deschis, natural și ușor de purtat cu orice ținută. Lacul de unghii ține bine și oferă un aspect profesional. Folosit cu un base coat și top coat ține mult și arată foarte bine. Nuanțele noi din colecția Sassy Florals sunt toate lucioase. În C02 acestea apar la prețul de 11 lei, iar în C03 la 12 lei.

     Acestea sunt produsele comandate în ultimele campanii. Imediat voi da noua comandă și voi reveni cât mai curând cu un nou review al produselor comandate. Am găsit niște produse noi care mi-au plăcut chiar foarte mult și le voi folosi în continuare cu multă plăcere.

0 Comments