Meniuri de vară la KFC!

     Deși toamna ne bate încet la ușă, încă putem încerca meniurile de vară de la KFC. Chiar dacă ne-am întors deja din vacanță încă putem simți gustul verii cu Summer Twister, Holiday Burger sau clasicul Crispy Box.

     Recunosc că deși nu gătesc mâncare prea des, nu mănânc de prea multe ori la KFC. Am momente când mi-e foarte poftă de câte ceva, dar cum nu prea este KFC în apropiere, de multe ori optez pentru alte restaurante sau mâncarea gata făcută de la supermarket. De data aceasta însă am avut de făcut niște cumpărături prin mall, așa că am zis că voi încerca noile mâncăruri de la KFC.


     Am vizitat restaurantul din Iulius Mall, Cluj-Napoca. Încă de pe scările rulante vezi mulțimea de oameni. Am ajuns acolo în jurul orei 5, dar am reușit să iau mâncarea abia peste vreo 40 de minute. Cel mai mare minus al experienței a fost timpul de așteptare. Am avut noroc că toate casele au fost deschise și nu au fost prea mulți oameni în fața mea, dar și așa mi s-a părut ridicol de lung timpul. La alte restaurante din jur oamenii stăteau chiar mai puțin din jumătatea timpului pe care l-am petrecut eu acolo. În fine...

     Ajungând la casă mi-au dat comanda destul de repede, având în vedere că produsele cerute nu erau încă gata. Un lucru care îmi place mult la Iulius Mall din Cluj-Napoca este că pot mânca și pe terasă așa că am savurat bunătățile la aer curat. Cu ce să încep?

     Bineînțeles am decis să încep cu preferatul, Summer Twister-ul. Arăta excelent și am avut impresia că nu va mai avea un gust prea bun dacă stă. Acesta conține două bucăți de Crispy Strips cu brânză feta, baby spanac, legume proaspete și sos Garlic Lemon într-o lipie ușor crocantă. Ador toate ingredientele, iar texturile diferite s-au potrivit excelent. Singurul minus a fost că am prins o bucată de pui foarte picantă cu care nu m-am înțeles prea bine, dar în rest a fost delicios. Picantul nu este preferatul meu, recunosc.


     După Twister cu care m-am săturat destul de ușor am zis că trebuie totuși să încerc și restul meniurilor. Astfel am continuat cu clasicul Crispy Box.

     Crispy Box-ul este un meniu cu care te poți sătura cu ușurință. L-am gustat, dar nu am reușit să mănânc prea mult din el. Vine cu trei bucăți Crispy Strips însoțite de o porție medie de cartofi prăjiți și un sos Sweet & Sour. Eu aici în loc de acest sos am ales ketchup, care semăna mai mult cu sos de roșii, dar nu pot zice că a avut un gust neplăcut (deși consistența este diferită). Cartofii sunt destul de buni (deși nu se compară cu cei de la Mc, din punctul meu de vedere), iar Crispy Strips au un gust bun, deși prea picant pentru mine. Pe acesta l-am împărțit cu mama, care adoră picantul și puiul prăjit. Ei i-a plăcut foarte mult meniul, dar a recunoscut și ea că puiul este destul de picant.



     Într-un final am încercat și Holiday Burger-ul, care deși nu a fost prea rău, nu a fost nici preferatul meu. Acesta vine în varianta picantă și nepicantă, iar de data asta am ales varianta nepicantă. Conține două bucăți de pulpă de pui, brânză Cheddar, salată, castraveți murați, ardei copți și sos Sweet & Sour. Mi-a plăcut mult chifla moale alături de pulpa de pui crocantă, însă tot burgerul a avut un gust puțin ciudat. Sosul a înmuiat burgerul, iar ardeii copți în combinație cu sosul a dat probabil acel gust care mie nu mi-a plăcut. De altfel ardeii nu îmi plac în niciun fel. Deși burgerul nu a fost preferatul meu, pot spune că nu a fost chiar rău sau orice, pur și simplu nu a fost pe gustul meu. 


     Toate meniurile se găsesc la restaurantele KFC la prețul de 13 lei. Chiar dacă am încercat câteva produse noi, preferatul meu rămâne Twister-ul clasic. Cât despre restaurante, am citit la mai multe persoane că rândurile sunt prea lungi și încete. Am vrut să schimb voucher-ul primit de la BUZZStore cu câteva zile mai devreme, dar nu am avut destul timp sau răbdare. Am stat la rând cam 15 minute și a fost servit cel mult o persoană din rând. M-am dat bătută și am zis că revin altădată. Aș recomanda în primul rând să se facă ceva să meargă mai repede tot procesul, că altfel tot pot avea mâncare bună, fiindcă îți piere pofta până ajungi să dai comanda.

     În afara acestui minus, pot spune că experiența la KFC a fost una destul de bună. Tu ce părere ai de meniurile KFC? Ai încercat noile produse? Care este meniul tău preferat?

     

0 Comments