Împreună în lupta împotriva COVID-19

     Suntem într-o perioadă deosebită în care valorile noastre sunt puse la mare încercare. Spiritul civic ar trebui să fie mai puternic ca niciodată, să putem trece toți cu bine de această criză. Este datoria fiecăruia să ajute unde poate, fie implicându-se în diverse acțiuni umanitare, donând sau sprijinind acolo unde este nevoie, fie pur și simplu stând în casă. 

     În această perioadă observăm cine sunt acele persoane esențiale ale comunității, care de altfel probabil ar trece sub radarul nostru. Cu această ocazie aș vrea să le mulțumesc tuturor persoanelor fără de care această situație nu ar fi posibil de mânuit: doctorilor, asistenților, fermierilor, vânzătorilor, polițiștilor, a persoanelor care de ocupă de curățarea și dezinfectarea spațiilor publice și multor altor cetățeni esențiali. În această perioadă nu putem uita însă nici de acele ONG-uri care ajută cu toate forțele disponibile acolo unde este posibil. 

     La ora actuală (10.04.2020, ora 22) în România sunt 5.467 de cazuri confirmate de COVID-19. Pentru fiecare om este o perioadă grea, în care ne gândim la persoanele dragi, care se pot îmbolnăvi. Peroanele cu cel mai mare risc sunt cei cu vârsta peste 65 de ani și persoanele cu sistem imunitar compromis. Dacă crezi că această perioadă este grea pentru tine, îți poți imagina, cum se simt aceste persoane. Dacă te duci la cumpărături, ai putea să întrebi vecina în vârstă dacă are nevoie de câteva produse esențiale, sau poți ajuta o mamă singură care are grijă de copiii ei mici să își facă cumpărăturile. Chiar dacă acest simplu gest pentru noi pare banal, pentru alții poate însemna viața. 

     În prezent sunt și multe ONG-uri care fac același lucru pe scală mai mare. Pe mine mă fascinează cel mai mult proiectul celor de la Beard Brothers care s-au alăturat luptei împotriva Coronavirusului, alături de partenerii lor și de comunitate. Pe lângă faptul că strâng donații pentru a putea echipa spitalele din diverse orașe ale țării, au o campanie în care ajută persoanele vârstnice la procurarea alimentelor și articolelor de strictă necesitate. 

     În lupta împotriva Coronavirusului se alătură și Autonom, căci de multe ori și cei care încearcă să ajute au nevoie de puțin ajutor suplimentar. 


     „Punem la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului.”


     Mașinile oferite variază de la autoturisme și SUV-uri, la van-uri pentru transportul de marfă și pick-up-uri. Cu ajutorul acestor mașini ONG-urile vor putea distribui alimente, medicamente și alte articole celor care au cea mai mare nevoie sau pot duce măști de protecție, viziere sau dezinfectant în acele instituții unde este lipsă de aceste bunuri. 

     Mașinile oferite sunt dezinfectate corespunzător după fiecare preluare/transfer, iar după dezinfectare mașina rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare. Cheile mașinilor și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client., iar în tot procesul de dezinfectare volanul, mânerele, bordul, schimbătorul de viteze și portbagajul primesc atenție specială. Autonom este prezent în majoritatea orașelor mari din țară. 



     Dacă și tu faci parte dintr-un ONG care în momentul de față ia parte la lupta împotriva COVID-19, contactează Autonom pentru orice informație suplimentară sau pentru a stabili detalii despre închirierea unei mașini. Puteți trimite un e-mail la adresa [email protected] sau puteți suna la numărul de telefon +40 747 277 610

     Mă încântă foarte mult când văd astfel de inițiative din partea diverselor companii. Suntem cu toții împreună în această luptă și acum mai mult ca oricând trebuie să ne ajutăm reciproc. Sper să trecem cu toții cu bine de aceste vremuri și să ne vedem cât mai curând afară fericiți și sănătoși. 






Articol scris în cadrul Spring SuperBlog 2020.




*Sursă foto: Facebook Autonom. 

0 Comments