Review Avon Cannabis Sativa și comanda C09 din 2020

     Ultima comandă Avon a fost una mai micuță, dar produsele pe care le-am cumpărat au fost unele destul de interesante. Am cumpărat produsele din noua gamă Cannabis Sativa Oil, o mască K-beauty, noul produs pentru buze și obraji, dar și câteva produse pentru unghii.



     Voi începe cu produsele din gama Cannabis Sativa Oil care din câte am văzut eu, au atras atenția oamenilor în ultima vreme. Cum au apărut am și cumpărat crema de mâini, dar acum am găsit întregul set la un preț foarte avantajos și nu m-am putut abține. Uleiul de sâmbure de Cannabis Sativa (sau cânepă indiană) este nou pe piața de beauty și ajută la vindecarea pielii. Are proprietăți antioxidante, reînvigorează și netezește pielea. 

     În crearea produselor nu este folosit THC (partea psihoactivă), ci doar CBD, partea vindecătoare, care se găsește deja în medicamente pe bază de cannabis în diferite țări. Gama aceasta este făcută cu ingrediente naturale, vegane și eco-conscious. Ambalajul produselor îmi place foarte mult, este simplu și elegant. 



     Crema pentru mâini și corp este preferata mea din toată colecția. Are formula puțin mai groasă ca și crema de față, dar mai lichidă ca alte creme pe care obișnuiesc să le folosesc (ca cele de la Nivea, care sunt preferatele mele). Produsul are o aromă foarte plăcută și naturală. Hidratează foarte bine pielea și ajută la vindecarea pielii. Eu am folosit-o des pe timpul pandemiei, când mă spălam extrem de des pe mâini li acestea erau deja foarte uscate și rezultatele s-au simțit instant. Produsul are 150 ml și în C10 se găsește la 25 lei. 

     Uleiul pentru curățarea tenului este undeva la mijloc. Aroma este la fel ca înainte, doar puțin mai slabă. Textura nu îngrașă fața și curăță foarte blând. Acesta se aplică pe ten, iar la contactul cu apa se transformă în într-o formulă lăptoasă. Mi se pare totuși că transformarea nu este excelentă și rămâne puțin mai mult uleios, dar după spălare nu încarcă fața. Este puțin prea blând pentru tenul meu, dar mi se pare ideal pentru un ten sensibil. Produsul are 125 ml și în C10 este la prețul de 25 lei.

     Crema hidratantă pentru față va fi pe ultimul loc pentru mine. Deși am tenul destul de gras în unele locuri, nu mi se pare că hidratează îndeajuns de bine zonele uscate. Are aceeași textură ca și cremele din gama Nutra Effects, dar eu le prefer mai mult pe cele din gamele Care sau Anew, care sunt puțin mai grase. Ca beneficii nu este o cremă proastă, mai ales că are și FPS 30, dar textura nu este pentru mine. Crema are 50 ml și o găsiți la 35 lei în C10.

     Au apărut foarte multe măști de față în gama K-beauty, dar sincer nu prea știu ce s-a întâmplat, căci le găsesc foarte rar prin catalog. Din fericire pentru reprezentanți, acestea apar des în flyerul Avon. Dacă vrei să devii și tu reprezentant și să te bucuri de oferte, te poți înscrie aici



     De multă vreme am vrut să încerc masca Sea Foam Cleansing Bubble Mask cu alge, dar era la preț destul de mare. M-am bucurat mult să o găsesc însă în catalogul pentru reprezentanți, căci prețurile sunt mult mai avantajoase aici. Când am desfăcut masca m-a surprins puțin să văd că aceasta are o textură gelatinoasă și este transparentă. Mă așteptam puțin la o textură puțin diferită, dar mi-a plăcut totuși că răcorește puțin fața la aplicare. După ce întinzi puțin pe piele gelul, acesta se transformă în spumă, iar efectul este foarte interesant, atât de văzut cât și cum se simte pe piele.




     Cu timpul spuma dispare puțin, dar ține ușor 10 minute și nu cade de pe față. Eu am fost foarte impresionată de ea. La final masezi puțin masca pe piele, iar în acest stadiu devine foarte lipicioasă. Ultimul pas este spălarea măștii, ceea ce mi-a dat puțin de lucru, fiind atât de lipicios, chiar de aceea aș recomanda folosirea unui prosop sau a unui material textil pentru curățarea tenului. În totalitate eu am fost mulțumită de mască. Pielea a fost curată și netedă la final, ceea ce mi-a plăcut mult. 

     Următorul produs este rujul și fardul de obraji 2 în 1. L-am cumpărat pentru că îmi place să încerc produse noi, dar prețul acestuia este cam ridicat. În C10 acesta este la 28 lei, ceea ce mi se pare puțin mult. Culorile sunt foarte drăguțe de vară și produsul rezistă destul de bine pe buze. 



     Formula este ușoară și puțin dă spre un mat. Conține ulei de cocos, ceea de oferă hidratare. Mi se pare un concept interesant și recunosc, l-am cumpărat deoarece am văzut câteva rujuri asemănătoare la NYX și am vrut să văd dacă sunt chiar bune.



     Partea negativă care cred că se va accentua și mai mult cu timpul este că buretele nu este de cea mai bună calitate. Este într-adevăr moale, dar la mine a început deja să se rupă bucăți din el la a doua utilizare și nici nu am aplicat atunci produsul cu buretele, pur și simplu am apăsat produsul din tub și l-am aplicat cu o pensulă pentru a testa textura.



      Am cumpărat nuanța Pillowy Pink, o culoare foarte frumoasă și numai bună pentru un look simplu și casual de vară. Nu este deci un produs rău, dar este puțin scump la această calitate. 

     La final am lăsat produsele pentru unghii, căci nu am prea multe de spus despre ele. Dischetele din bumbac sunt foarte bune și probabil îmi plac mai mult decât dischetele demachiante clasice, căci acestea nu se lipesc așa în lacul de unghii pe care încerci să îl dai jos, astfel toată procedura este mult mai ușoară și curată. 



     Instrumentul de împins cuticulele este unul din produsele mele preferate. Este mult mai bun ca bețișoarele din lemn, dar trebuie să și ai puțin mai multă grijă cu el. Împinge cu ușurință pielea de pe unghii, astfel vei putea aplica lacul mult mai ușor și vei avea la final un look mult mai profesional. Am cumpărat mai demult și cleștele pentru cuticule tot de la Avon și am fost foarte mulțumită și de acesta, deci le recomand pe ambele dacă le găsiți în catalog. 

     Ce părere ai de comanda mea? Tu pe care din aceste produse le-ai încerca? Aștept părerile voastre în comentarii. 

9 Comments

  1. Mi-ar plăcea să încerc instrumentul de împins cuticulele. Acum folosesc bețișoare de bambus...

    ReplyDelete
  2. Am si eu crema de maini si produsul multifunctional Cushion care arata bine momentan.

    ReplyDelete
  3. eu am luat chestii mai basic in ultima comanda - un gel de dus, un spumant, un sapun lichid :D

    ReplyDelete
  4. Avon are produse din ce in ce mai bune, din cate pot sa-mi dau seama!

    ReplyDelete
  5. Ma tentează si pe mine noua gama. Este prima oara cand aud de ea.

    ReplyDelete
  6. Eu am foarte mare incredere in produsele celor de la AVON asa ca sunt tentata sa incerc majoritatea produselor alese de tine. Cred ca sunt bune si merita

    ReplyDelete
  7. Masca transparentă care se face spuma pare interesantă, vreau sa o încerc. Chiar sunt curioasa dacă hidratează tenul.

    ReplyDelete
  8. Pentru cuticule chiar ma intereseaza, multumesc de recomandare! Am sa caut in noul catalog de la Avon. Imi poti spune te rog daca si clestele pentru gene este ok?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cel pentru gene nu știu, dar cel pentru cuticule este foarte bun

      Delete