O zi de cumpărături

     Iar am o zi plină. Dimineața când mi-am făcut lista cu ce trebuie să rezolv azi, abia mi-a încăput pe pagina din agendă. Mâine este ziua colegei mele cu care mă înțeleg foarte bine și am decis să o surprind cu un mic cadou. Cred că voi merge la mall, fiindcă data trecută când ne-am plimbat pe acolo, a văzut o geantă de care s-a îndrăgostit, dar știu sigur că încă nu a cumpărat-o. Dar oare au acolo și o florărie? Aș vrea să îi cumpăr un buchet superb de flori. 

smartcash-rms-1

    Fac un mic plan mental și pornesc spre mall. Traseul este deja bine gândit și nu am timp de pierdut. În seara aceasta mai trebuie să scriu și articolul pentru SuperBlog. Știu foarte bine ce trebuie să iau din fiecare magazin. Prima oară ajung în Bata, deoarece vreau să iau acea geantă superbă. Nu stau prea mult pe gânduri. Vânzătoarea este foarte amabilă și mă ajută pe loc. Nici ea nu pierde vremea. Ia geanta, o scanează, iar eu plătesc. Nu credeam că termin chiar așa repede aici. Am avut și noroc că nu era un rând prea mare totuși. 

smartcash-rms-2

    Trec și prin fața magazinului La Femme, dar văd kriptonita mea: în geam stă un semn mare de reduceri. Când am fost aici data trecută cu Andreea (colega) am văzut o bluză superbă. Sunt prea curioasă să văd dacă mai este disponibilă. Merg țintă la secțiunea cu haine și ce să vezi, bluza este încă în stoc, ba chiar este la aproape jumătate de preț. Rândul de data aceasta este destul de lung, însă nu voi lăsa aici această comoară. 

    Din fericire nu trebuie să stau prea mult la rând. Casierița lucrează foarte repede. Scanează produsele, le pune în pungi, ia banii și trece deja la următorul client. Îmi plac oamenii eficienți. Bineînțeles, asta nu ar fi posibil fără ajutorul rețelei de soft a magazinului. Îmi aduc aminte când mergeam ca mic copil la magazinul din colț și vânzătoarea avea o întreagă listă plină cu codurile produselor. Mă impresionau chiar forate mult acele vânzătoare care mai și memorau câteva coduri mai frecvente, căci eu abia memorasem numărul de telefon de acasă (pe atunci nu aveam telefon mobil). 

smartcash-rms-3

    Când ies din magazin realizez că încă nu am mâncat nimic. Cum nu vreau să pierd prea mult timp și am și mici mustrări de conștiință din cauza bluzei cumpărate decid să iau un meniu din secțiunea cu mâncare din supermarket. Ideea de adineauri mă lovește din nou, atunci când observ cât de repede introduce casierița codurile produselor cumpărate în casa de marcat. Toate informațiile sunt la un loc. Abia acum încep să realizez cât de multă informație este într-adevăr în spatele aparatelor care până acum mi s-au părut banale. 

    Dacă tot am intrat în supermarket mai cumpăr și câteva produse pentru acasă. Rândul este infernal. Merge destul de repede, dar nu înțeleg de ce optează oamenii mereu pentru casele de marcat clasice, când self-checkout-ul este mult mai rapid și mai eficient. Ajungând la casa self-checkout realizez că aceste case folosesc de fapt tot software-ul supermarketului cu care funcționează și celelalte case de marcat. Chiar mă uimește unde am ajuns într-un timp atât de scurt de la listele scrise de mână de magazine. Să dezvolți un soft pentru un magazin care are deja un soft diferit în străinătate probabil nu a fost așa ușor precum ne imaginăm noi. 

    Trec și pe la florărie, dar realizez că am rămas fără cash. Decid să plătesc pentru buchetul de flori cu cardul. La urma urmei este mult mai ușor pentru mine și mai rapid în caz că alții ar aștepta după mine. Conexiunea nu ne dă bătăi de cap. Totul merge ca pe roate. 

smartcash-rms-4

    Sunt aproape acasă când realizez că am uitat să cumpăr ciocolată pentru cadoul Andreei. Nu mă mai întorc la supermarket. Merg la magazinul de la colțul străzii. Când să plătesc observ un mic sticker cu SmartCash RMS. Am mai văzut undeva acest nume. Atunci realizez că la fiecare magazin la care am fost azi personalul (sau chiar eu în cazul caselor self-checkout) folosește acest soft pentru managementul comercial. 

smartcash-rms-5

    SmartCash RMS este platforma cu ajutorul căreia foarte mult comercianți îți desfășoară activitatea ușor. Datorită acestei platforme poți scana produsele tale cu ușurință, poți plăti cu cardul și nu trebuie să stai o veșnicie la rândurile din magazin. Este o soluție folosită de foarte multe companii din România în ziua de azi, fie că este vorba de un hypermarket, un supermarket, un magazin de la colțul străzii sau chiar un magazin din cel mai îndepărtat și retras sat din Apuseni. 

smartcash-rms-6

    Cum ziua încă nu s-a încheiat, decid să le mai pun la încercare softul și pentru cumpărăturile online, dar nu am nimic de reproșat. Am reușit să îmi fac cumpărăturile exact la timp cât să mai apuc să scriu și acest articol. Ne citim curând la următoarea probă!




Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 8.



smartcash-rms-7



Surse poze: blog.super-blog.eu (proba 8), editate de mine.

0 Comments