Cartea „Ce ne facem, dom'le, cu influencerii astia?” acum la precomandă

     În ultima vreme toată lumea vrea să fie influencer, ceea ce poate fi atât un lucru pozitiv, cât și unul... hai să zicem mai puțin pozitiv. Marele nostru Influencer a auzit de la prieteni că poate primi chestii gratis dacă pune o poză pe Instagram sau Facebook, iar acum scrie fiecărui brand că vrea lucruri moca. Brandurile îi trimit chestiile moca și povestea noastră s-a terminat aici. Numai că nu e totul așa de simplu.

    Ca antreprenor și specialist, trebuie să știi cu cine merită să lucrezi, căci la urma urmei acești Influenceri sunt o resursă pentru tine, de la care te aștepți la niște beneficii. Dacă punem problema astfel, observăm că gluma începe să se îngroașe și ne dăm seama că poate nu este totul așa de simplu precum am crezut noi inițial. 


Cartea „Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?” vine în ajutorul tău


    Cristian China-Birta pe care mulți îl cunosc deja din social-media drept „Chinezu” a scris o carte care conține întregul traseu pe care să îl faci atunci când decizi să faci o campanie cu influenceri, începând  cu cea mai importantă întrebare: „Merită sau nu să faci acea campanie?”. 

precomandă carte Chinezu

    Această carte te va ajuta să răspunzi și la alte întrebări, precum: 

                        Cum alegi influencerii? 

                        Ce le ceri?

                        Cum îi plătești? 

                        Cum analizezi rezultatele campaniei?


Cui se adresează această carte?


    Dacă mă întrebi pe mine aș zice că absolut oricine poate beneficia de o astfel de carte. Nu strică niciodată să ne lărgim orizonturile și să încercăm să înțelegem mai bine cum funcționează lucrurile din jurul nostru, mai ales în această lume dirijată de reclame. 

    Dacă ar trebui să aleg totuși un public țintă aș spune că de aceste informații se vor folosi mai ales
  • oamenii de afaceri
  • antreprenorii
  • freelancerii
  • brand managerii
  • persoanele din zona de marketing

    Un alt mare plus al acestei cărți este că va conține informații noi atât pentru începători, cât și pentru experți.


De ce să ai încredere în Chizenu?


    Băi, nu știu, că nu îl cunosc. În sfaturile lui de expert aș avea însă încredere fiindcă are o experiență de peste 15 ani în marketing, social media, blogging, dar mai ales consultanță cu privire la campaniile cu influenceri. El se descrie scurt astfel:


                   ” ...aș folosi trei cuvinte: antreprenor, consultant, blogger.”

   
    Este de asemenea asociat în agenția de comunicare integrată Kooperativa 2.0 și te poate ajuta cu consultanță, cursuri, coaching, dar și workshopuri. A lucrat cu ”șefi mari”, iar acum poți afla și tu secretele folosite de ei citind cartea Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?.

    Cea mai bună dovadă că ar trebui să ai încredere în el când vine vorba de social media și marketing este chiar blogul lui cu peste 5000 de abonați și podcastul lui, pe care îl găsești tot pe site. 


Despre carte


    Vin acum și cu niște informații obiective ca să pot mulțumi și cealaltă parte a  publicului.

                    Titlu: Ce ne facem, dom'le, cu influencerii astia?
                    Autor: CRISTIAN CHINA-BIRTA
                    Limba: română
                    Data publicării: 2021
                    Editura: Hyperliteratura
                    Tip copertă: Paperback
                    Număr de pagini: 304
                    Dimensiuni: H: 23.5cm | l: 15cm

Ce ne facem, dom'le, cu influencerii astia?


    Cu toate astea am vrut să îți demonstrez că poți citi cartea oriunde. Nu este o enciclopedie de mii de pagini, cu coperta cartonată care te lasă lat dacă adormi cu ea în mână, dar nu e nici un flyer cu informații superficiale. Cum zicea odată un mare star (Hannah Montana - și acum realizezi cât ești de bătrân) ”You get the best of both worlds”.


    Dacă ți-am stârnit interesul (uite cum fac și eu pe Influencerul) poți să dai deja o precomandă, astfel vei primi cartea cu autograful autorului.




* Surse foto: Cărturești

0 Comments